Incredibil, dar adevărat în orașul betonat: Vatra Luminoasă, cartierul-miracol cu case cu grădină pentru bucureșteanul simplu. Case ieftine și subvenționate de stat

 O casă dotată cu toate utilitățile moderne. O casă pe pământ, cu grădină și flori. Cu parcuri. Cu multă verdeață. Cu soare. Un cuib. Un loc liniștit, luminos, confortabil și ieftin. Mai ales, ieftin. Și nu departe, la Cucuieții din Deal, ci aici, în orașul nostru, în București. Ce-și poate dori mai mult un bucureștean cu venituri mici, un muncitor, un tânăr funcționar care trăiește din chirie în chirie? Minunea s-a întâmplat în București în perioada interbelică și poartă numele de Vatra Luminoasă, pe atunci cel mai modern, mai aerisit și mai confortabil cartier din România. Ansamblul de clădiri din Vatra Luminoasă a intrat în istoria arhitecturii pentru elementele sale moderniste, Art Deco. A fost un cartier cu case ieftine, azi este unul dintre cele mai scumpe. Cum a fost clădită Vatra, Grădina Raiului proletar din București.

O gazetă din perioada interbelică scria rândurile de mai jos, care par a fi tipărite ieri. Bucureștenii erau anunțați că Ministerul Muncii, prin Casa Construcțiilor, va da în în folosință alte 200 de alte locuințe ieftine pentru muncitori în cartierul Vatra Luminoasă, locuințe subvenționate de stat. Pentru că, da, proiectul de reformare a locuinței în București venea de la Stat, Statul acela care astăzi doar ia și nu dă nimic în schimb. Administrația, care trebuie implorată să planteze copaci într-un București tot mai poluat și mai neprietenos cu locuitorii săi. Europa se afla în război, în timp ce Bucureștiul construia. Iată ce consemnează ziaristul.

“Cu toată teribila vijelie a evenimentelor internaționale, cu tot crivățul distructiv abătut asupra omenirii, Capitala se întinde”

“O preumblare pe la marginile Capitalei ne-a pus în fața unor aspecte, pe cât de uimitor noui, pe atât de nebănuite. Cu toate ploile din ultimul timp, cu toată teribila vijelie a evenimentelor internaționale, cu tot crivățul distructiv abătut asupra omenirii, – capitala se întinde, clădiri proaspete răsar peste noapte ca din pământ, schele puternice se înalță către cer. E însăși Viața (..) Când în fiecare zi, nu faci altceva decât să citești sau să asculți la radio că un nou vas a fost scufundat, că alte avioane s-au prăbușit în flăcări- e liniștitoare priveliștea unui șantier în care forțele omenești nu dărâmă, ci înalță, nu distrug, ci clădesc”.

“Ratele sunt atât de rezonabile și de eșalonate pe termene atât de avantajoase, încât proprietatea casei este oferită muncitorului aproape ca pe un dar”

“Vatra Luminoasă, un cartier în care fiecare muncitor al uzinei, al atelierului sau al biroului va avea cheia casei sale, stăpânirea curții sale cu flori, certitudinea unui cămin al său. –Plătește-mi chiria sau șterge-o din casa mea!. Iată o amabilă invitație, pe care muncitorii nu o vor mai auzi din momentul intrării în stăpânire a unuia dintre cuiburile de la Vatra Luminoasă. Ratele pe care vor fi obligați să le achite Casei Construcțiilor din Ministerul Muncii sunt atât de rezonabile și de eșalonate pe termene atât de avantajoase, încât proprietatea casei este oferită muncitorului aproape ca pe un dar”.

“Proprietarul poate spune, pe drept cuvânt, că trăiește într-o clădire occidentală”

“N-a fost scăpat, însă, nici amănuntul că printre muncitori sunt și oameni mai nevoiași și mai puțin nevoiași. De aceea și clădirile în curs de executare sunt de trei tipuri, pentru buzunarele și pungile tuturora. Dar nu vom uita să subliniem că până și ultimul tip de casă pentru muncitori a fost atât de bine chibzuit, încât proprietarul poate spune, pe drept cuvânt, că trăiește într-o clădire occidentală. Cartierul muncitoresc de la Vatra Luminoasă nu va rămâne singurul de acest fel. Campania de construcții muncitorești va fi continuată metodic, după un plan bine chibzuit”.

Proiectul Vatra Luminoasă, opera arhitecților Ioan Hanciu și Neculai Aprihăneanu

Arhitectul Ioan Hanciu a locuit in Cartierul pe care l-a proiectat. Ioan Hanciu a fost Arhitect-Sef al Casei Constructorilor. 

În prima jumătate a secolului XX, Societatea Comunală pentru Locuințe Ieftine (1910-1948) și Casa Construcțiilor (1930-1949) au construit cartiere de locuințe sociale în București. Pentru înființarea noului cartier, Casa Construcțiilor a cumpărat de la Așezămintele Vatra Luminoasă un teren cu o suprafață de cca 15 ha, pe care a început să ridice case pentru muncitori, încă din anul 1934. Locuințe populare, economice, eficiente, confortabile, cu suprafețe desfășurate care variau între 75 de mp și 200 mp. Clădirile aveau o mică grădina și au fost proiectate în stil modernist, cu elemente Art Deco, de tinerii arhitecți Ioan Hanciu și Neculai Aprihăneanu. Vatra Luminoasă a fost ridicată în etape, în mai multe campanii de construcție, cu atenție pentru detalii și cu gândul la nevoile de locuit ale unui simplu om. 

“Vatra Luminoasă, modelul orașului-grădină în București, un ideal atins”

Cartierul a fost construit la marginea Bucureștiului între anii 1933-1949 și este astăzi zona protejată, una dintre cele mai scumpe destinații imobiliare din București. De ce? Pentru că are grădini, spații verzi individuale și colective, liniște, intimitate, puțin trafic, străduțe cu clădiri cochete, cu nivel mic de înălțime. “Spațiile sunt protejate astăzi de Institutul Național al Patrimoniului și reprezintă unica realizare de această calitate și anvergură din România interbelică”

“Vatra Luminoasă are o coerență arhitecturală și urbanistică ce rar a mai fost egalată”

“Parcelarea Vatra Luminoasă ne apare astăzi ca un unicat în peisajul arhitectural românesc, ea fiind singurul ansamblu interbelic de mari dimensiuni care a adoptat estetica arhitecturii moderne, cu o coerență arhitecturală și urbanistică ce rar a mai fost egalată la o scară atât de mare la nivelul țesutului rezidențial”

“Încă din prima etapă de edificare a parcelării, tipurile de locuințe proiectate de arhitecți au pus în evidență această nouă estetică -volume simple, în general monobloc, albe, fără accente de culoare și fără jocuri contrastante de material, cu învelitori cu pantă mică, mascate de atice înalte (..) În etapa 1933-1938, Casa Construcțiilor a realizat, prin intermediul Uniunii Generale a Micilor Industriași, 22 de locuințe de tip A, parter și etaj, care aveau 36 mp la sol fiecare și cuprindeau câte trei camere de locuit și dependințe (fiind, în consecință, locuințe populare, destinate în special muncitorilor). Aceste prime clădiri au fost terminate în mai puțin de un an, fiind preluate de beneficiari în luna aprilie a anului 1934”, 

Pivniță, spălătorie la subsol, sufragerie, bucătărie și cămară la parter, două dormitoare și o baie la etaj egal CONFORT și locuire civilizată la marginea Bucureștiului interbelic. Și toate au fost posibile pentru că administrația avea proiecte și politici de urbanism și locuire. Poate ca și pentru că Vatra Luminoasă a fost mereu luminoasă cu oamenii săi, cu greu găsești o ruină sau o casă neîngrijită în cartier.

“Fiecărui apartament îi corespunde o zonă de curte individuală, cu număr poștal propriu”

“În aceeași campanie constructivă, demarată în anul 1933, au fost construite și 20 de locuințe de tip B pe străzile Grigore Vasiliu Birlic și Dimitrie Marinescu. Conform proiectului inițial, acestea au 56 de mp la sol și cuprind câte două apartamente -unul la parter și unul la etaj. Parcelele sunt astfel împărțite încât fiecărui apartament să-i corespundă o zonă de curte individuală (cu număr poștal propriu), din care se poate face accesul direct în locuință”, 

Încă de la început, Casa Construcțiilor a prevăzut realizarea de dotări urbane în parcelarea Vatra Luminoasă. Conform planului de parcelare din anul 1935, lotizarea urma să fie configurată în jurul unei piețe centrale, înconjurată de clădiri publice, un dispensar în partea de sud, o biserică pe partea de est și o școală pe partea vestică (…) Ultimul lot de construcții a fost înscris în campania de lucru din 1945-1946, fiind prevăzută realizarea a 36 de locuințe unifamiliale pe strada Maior Coravu”.

“Ambele blocuri au fost prevăzute cu boxe individuale pentru fiecare apartament, cu o spălătorie comună la mansardă în fiecare tronson, cărora li se adaugă pivnițe la susbol (și ele distincte pentru fiecare unitate de locuit). În aceste spații de serviciu, locuitorii au improvizat de-a lungul timpului, zone comune pentru desfășurarea activităților gospodărești. În unul dintre tronsoanele de la nr. 55, în spălătorie era montat un alambic, cu care bărbații făceau țuică (din corcodușii plantați tot de ei în curtea din spatele blocului) iar în același loc femeile făceau zacuscă. În pivniță se făcea vin din strugurii proveniți din vițele plantate în curțile comune din fața blocului, iar în zona din spate a fost montată o afumătoare care era utilizată în comun”

Articol  Antoaneta Dohotariu Fotografiile sunt din “Locuințe pentru muncitori și funcționari: Casa Construcțiilor și parcelarea Vatra Luminoasă (1930-1949)”, Editura Studio Zona, 2021. 

Unele dintre cele mai interesante fotografii din istorie

 

 1 BANCA CENTRALĂ AMERICANĂ – FEDERAL RESERVE BANK, NEW YORK, 1959

2 PAT SUPRAETAJAT DE TIP CUTIE ÎN FRANȚA. ÎN BRETANIA, PATUL ÎNCHIS, SAU PATUL BOX, ERA O PIESĂ DE MOBILIER TRADIȚIONALĂ, PREZENTĂ ȘI ÎN ALTE ȚĂRI EUROPENE

În casele cu o singură cameră, patul box permitea o anumită intimitate și ajuta la încălzirea pe timp de iarnă.

METALLICA, CIRCA 1983

1956: PENTRU UN PARIU ÎN TIMP CE ERA BEAT, THOMAS FITZPATRICK A FURAT UN AVION MIC DIN NEW JERSEY ȘI APOI A ATERIZAT PERFECT PE O STRADĂ ÎNGUSTĂ DIN MANHATTAN, ÎN FAȚA BARULUI LA CARE BĂUSE

Făcuse un pariu cu un prieten că ar putea părăsi barul, să meargă în New Jersey și apoi să se întoarcă în 15 minute.

A făcut aproape același lucru doi ani mai târziu, după ce patronul barului a refuzat să creadă că a făcut-o și prima oară.

CREAREA LOGO-ULUI DE RECICLARE DE G. ANDERSON, 23 DE ANI LA ACEA VREME. (1970)

MUNTELE ST. HELENS FOTOGRAFIAT DIN ACELAȘI LOC, CU O ZI ÎNAINTE ȘI CU PATRU LUNI DUPĂ ERUPȚIE

Muntele St. Helens a erupt pe 18 mai 1980. Vulcanul, situat la sud-vest de  Washington, era un frumos con simetric de aproximativ  3.000 de metri deasupra nivelului mării. Erupția, care a șters 396 de metri de sus ai vârfului, a lăsat un crater în formă de potcoavă și un pustiu steril.

IARNA ANILOR 1880-1881 ÎN MINNESOTA

DALAI LAMA LA VÂRSTA DE DOI ANI, 1937

EFECTE SPECIALE, 1960

Cele mai importante sărbători musulmane din timpul anului Citeşte întreaga ştire: Cele mai importante sărbători musulmane din timpul anului

 Religia islamică a fost fondată de profetul Muhammad (Mahomed) în Peninsula Arabică, iar de aici s-a răspândit în Asia, Africa de Nord și Europa.

Majoritatea musulmanilor (circa 75-90%) sunt sunniți. A doua confesiune, Șiia, are aproximativ 10 -20% dintre adepți. Cea mai mare țară cu populație musulmană este Indonezia cu 12,7% din musulmani, urmată de Pakistan cu 11%, India cu 10,9% și Bangladesh cu 9,2%.  Comunități mari de musulmani se mai găsesc în China, Rusia și, parțial, în Europa. Cu 1,57 – 1,65 miliarde de adepți sau 22 – 24% din populația globului, Islamul este a doua religie cu cea mai rapidă creștere din lume.
Islamul. Dogmă și credință Islamul este o religie monoteistă. Adepții islamului cred într-un singur Dumnezeu, denumit Allah, și cred în învățăturile profetului Muhammad primite de la Allah. În arabă, cuvântul Allah semnifică „Cel care merită toată venerația” și este mesajul pur monoteistic al islamului.  Cartea de căpătâi a islamului este Coranul care cuprinde revelațiile, sfaturile și învățăturile pe care le-a primit profetul Muhammad prin intermediul îngerului Gabriel. Aceste revelații și învățături, primite sporadic între anii 610 și 632, au fost memorate cuvânt cu cuvânt de către apropiații săi și transmise pe cale orală. Mult mai târziu au fost scrise pe pergamente și pietre și apoi adunate în Coran.
Baza credinței islamice se găsește în shahādatān („cele două mărturii”): „Nu există (dumne)zeu în afară de Dumnezeu; iar Mahomed este trimisul lui Dumnezeu”. Pentru a deveni musulman, o persoană trebuie să recite și să creadă aceste cuvinte. Calendarul islamic Cele mai importante sărbători musulmane sunt calculate în funcție de tranzitul Lunii, calendarul islamic fiind un calendar care se bazează pe fazele Lunii, și nu pe rotația Soarelui. Calendarul islamic începe cu data 1 muharram, anul 1 hegira, dată care corespunde în calendarul solar gregorian cu data de 15 iunie 622 și reprezintă începutul erei islamice marcată de strămutarea profetului Muhammad de la Mecca la Yathrib (viitoarea Medina).
Anul islamic este un an selenar, format din douăsprezece luni, iar fiecare lună are un număr de zile egal cu un ciclu lunar complet. Ca atare, anul islamic numără 354 de zile, adică cu 11 zile mai puțin decât anul solar, folosit acum curent în întreaga lume. Acest lucru face ca sărbătorile islamice raportate la calendarul solar să fie în fiecare an cu 11 zile mai devreme față de anul precedent. Sărbători musulmane. Cele mai importante evenimente din calendarul islamic 

Ziua de vineri este zi sfântă

Vinerea este o zi importantă pentru musulmani și este o zi sfântă în care ei se roagă și participă la predici. Ziua de vineri este la fel de importantă pentru musulmani precum este ziua de duminică pentru creștini, duminica fiind ziua în care Dumnezeu a încheiat facerea lumii.   Cu toate că este o zi sfântă, în majoritatea țărilor musulmane vinerea nu este o zi liberă, cu excepția Algeriei, în care ziua de vineri este prima zi de weekend. În Arabia Saudită, musulmanii au o zi scurtă la serviciu, iar magazinele se închid la prânz. 

Rugăciunea de vineri este o rugăciune colectivă, ținută în fiecare vineri după-amiaza devreme. Bărbații se adună la moscheie, se închină lui Allah și se roagă împreună. Pentru bărbați, rugăciunea de vineri este obligatorie, iar pentru femei este recomandată. Ziua Anului Nou Anul Nou la musulmani își schimbă data în fiecare an, dar el este sărbătorit în prima zi de Muharram. Primul an din calendarul islamic este anul 622, anul în care Mohamed a călătorit de la Mecca la Medina și apoi s-a înălțat la cer. Acest eveniment este sărbătorit în fiecare an prin rugăciuni și diferite ritualuri religioase, iar întreaga sărbătoare are loc în timpul lunii de Muharram care este considerată luna amintirii și este sacră pentru musulmanii din întreaga lume.

Ashura 

Ashura este o zi sfântă sărbătorită în a 10-a zi a lunii Muharram. Musulmanii șiiți o consideră punctul culminant al rememorării Muharramului și a martiriului lui Husayn ibn Ali (nepotul Profetului Mahomed) în bătălia de la Karbala. Pentru sunniți, Ashura este ziua în care Moise a ținut post pentru eliberarea sa din Egipt. Este o zi de doliu, zi de post și rugăciune.

 Ramadanul, luna sfântă în care se ține post

Perioada Ramadanului reprezintă una dintre cele mai importante sărbători musulmane. Ramadanul durează o lună de zile, conform calendarului islamic, și în timpul acestei luni se ține post. Musulmanii nu pot consuma alimente sau băuturi între prima lumină a zilei și apusul soarelui. Doar femeile însărcinate, persoanele în vârstă, copiii și bolnavii sunt eliberați de această datorie de a ține post în timpul Ramadanului. 

Ziua postului începe cu rugăciunea rituală dimineața devreme, care este urmată de un mic dejun în familie și recitarea unui pasaj din Coran. În timpul zilei, musulmanii încearcă să se gândească cât mai mult la Allah, recită rugăciuni tăcute și meditează la modul în care se pot elibera de tendințele lor distructive sau păcătoase. Postul este întrerupt seara, când se servește o masă frugală. 

Noaptea Destinului 

Este o sărbătoare deosebit de importantă care se ține în timpul Ramadanului, spre sfârșitul perioadei de post. În arabă, numele acestei sărbători este Laylat al-Qadr. Noaptea Destinului este considerată binecuvântată în rândul musulmanilor. În acea noapte, conform tradiției, Coranul i-a fost dezvăluit lui Mohamed de către îngerul Gabriel. Sărbătoarea se ține a 21-a zi și a 29-a zi a Ramadanului. Sfârșitului Ramadanului și întreruperea postului Sfârșitul perioadei de post a Ramadanului este sărbătorit cu rugăciuni, dar și cu multă bucurie și veselie în familiile de musulmani. 

Sărbătoarea Eid al-Fitr este cunoscută drept Festivalul ruperii postului și aceasta începe imediat după ce se încheie Ramadanul. 

Acest festival este un prilej de mare bucurie în lumea musulmană. Se pregătesc dulciuri și bucate speciale, se primesc musafiri și se întind mese bogate. Musulmanii merg în vizite sau primesc vizite, pregătesc mici surprize pentru copii și cadouri. În multe regiuni musulmane se obișnuiește ca persoanele în vârstă să ofere bani copiilor, bani se numesc eidi. În această zi, musulmanii înstăriți oferă zakat-ul, adică un procent de 2,5% din venitul lor către familiile sărmane din comunitate. De asemenea, musulmanii care consideră că au greșit cu ceva în timpul Ramadanului oferă bani către moscheie pentru a li se ierta greșelile. Festivalul durează trei zile și, de obicei, mulți musulmani mai postesc încă șase zile după acest festival. 

Festivalul berbecului sau festivalul sacrificiului 

Cea de a 10-a zi din cea de a 12-a lună a calendarului islamic este o zi sfântă, în care se ține Sărbătoarea Sacrificiului. Este o sărbătoare care amintește de sacrificiul pe care Avraam a fost pregătit să îl facă pentru a demonstra credința lui nestrămutată în Dumnezeu. Lui Avraam i s-a cerut să își sacrifice fiul, pe Isaac, dar în clipa în care el se pregătea să îl omoare, un înger trimis de Dumnezeu l-a oprit și l-a sfătuit să sacrifice un berbec. Musulmanii păstrează cu sfințenie această tradiție și sacrifică un miel sau o oaie pe care o împart în trei. O parte o păstrează pentru ei, o parte este dăruită familiei (soțiilor și copiilor), iar o parte este dăruită unei familii sărmane. 

Ziua Arafah 

Este una dintre cele mai mari sărbători musulmane și îi unește pe toți credincioșii care merg în pelerinaj la Mecca. Pentru musulmani, ziua Arafah este cea mai bună zi din an, iar cei care se află la Mecca în această zi se consideră cu adevărat norocoși, pentru că toate păcatele lor vor fi iertate. Ziua Arafah este sărbătorită a doua zi de Hajj și este a noua zi din cea a de a 12-a lună a calendarului islamic. Tradiția spune că în această zi i-a fost revelat lui Mahomed unul dintre cele mai importante versete din Coran. 

Ziua de naștere a profetului Mawlid al-rasul este ziua de naștere a profetului Muhammad sau Mahomed. 

Cu toate că profetul nu își sărbătoarea ziua de naștere, iar musulmanii în general nu au acest obicei, de-a lungul timpului mai multe state musulmane au ținut această sărbătoare dedicată nașterii profetului. Ca multe alte sărbători musulmane, și această zi are o dată diferită în fiecare an și pică de fiecare dată cu 10 zile mai devreme față de anul precedent. 

Călătoria de noapte a lui Mahomed 

Tradiția musulmană spune că Mahomed ar fi călătorit într-o singură noapte, ca prin miracol de la Ierusalim la Mecca. Această călătorie, înfăptuită în mod miraculos, a fost posibilă datorită îngerului Jirbil sau Gabriel, așa cum este numit de creștini, sub supravegherea lui Allah. Mulți musulmani comemorează călătoria de noapte a lui Muhammad în a 27-a zi a lunii Rajab. Călătoria inițiatică este menționată în primele versete din Sura 17.

( Adina Zamfir)

11 frumuseți celebre cărora nu le-a păsat de un „ceas care ticăie” și s-au căsătorit când au vrut

 Deseori, o doamnă necăsătorită de peste 20 de ani trebuie să asculte fraze despre un „ceas care ticăie” și despre a fi „ultima care a sărit în căruță” de la cei din jur. Totuși, astfel de noțiuni au devenit depășite deoarece, conform statisticilor, vârsta medie la care o femeie se căsătorește continuă să crească. Cei mai „bătrâni” miri se găsesc în Italia la 35 de ani, iar cele mai „bătrâne” mirese din Irlanda la 32 de ani.

Cei de la Bright Side, si-au amintit de femei celebre care și-au îmbrăcat pentru prima dată rochiile de mireasă la o vârstă departe de a fi tânără și am demonstrat că nu există un astfel de cuvânt ca „întârziere” atunci când vine vorba de construirea unei familii.

Amy Adams

În 2015, Amy Adams s-a căsătorit cu iubitul ei, Darren Le Gallo, cu care a avut o relație de 15 ani. În momentul nunții lor, actrița avea 41 de ani. Potrivit ei, statutul de soție i-a oferit un sentiment mai mare de permanență, ceea ce este un lucru frumos pentru ea.

Cameron Diaz

Actrița, Cameron Diaz, a mărturisit că nu va merge deloc la altar, asta până nul-a întâlnit pe muzicianul rock, Benji Madden. Numai în el a văzut un partener de viață demn, așa că nu a ezitat mult timp să dea un răspuns atunci când a primit o cerere în căsătorie. Celebritatea a devenit soție la 42 de ani.

Salma Hayek

Actrița s-a căsătorit cu un om de afaceri și miliardar de succes, François-Henri Pinault, în 2009, la vârsta de 42 de ani. Jurnaliştii au învinuit-o de multe ori pe Hayek că s-a căsătorit cu omul de afaceri pentru bani. Cu toate acestea, actrița însăși spune: „Avem 15 ani de cand suntem împreună și suntem puternici în dragoste asa ca aceste lucruri  nici măcar nu mă jignesc”.

Geri Halliwell

Membra popularului grup de fete din anii '90, Spice Girls, Geri Halliwell, s-a căsătorit cu șeful echipei Red Bull F1, Christian Horner, în 2015. În acel moment, avea 42 de ani. Proaspeții căsătoriți aveau deja copii din relații anterioare, iar în 2017, au devenit părinți ai copilului lor comun.

Rachel Weisz

Rachel Weisz s-a căsătorit la 41 de ani. Ea a căpătat un tip fierbinte care era adorat de milioane de femei de pe tot globul. Daniel Craig, altfel cunoscut sub numele de James Bond, este cel care a devenit partenerul ei semnificativ. Actorii și-au schimbat verighetele la o ceremonie închisă care a găzduit doar 4 invitați.

Zoe Saldaña

Vedeta filmului, Guardians of the Galaxy, crede că nu ar trebui să te căsătorești de dragul de a te căsători. Potrivit actriței, uniunea părinților ei nu a fost fericită pentru că nu se grăbea să meargă pe culoar. Cu toate acestea, la vârsta de 35 de ani, Zoe a cunoscut o persoană a cărei soție și-a dorit să devină. Această persoană este artistul, Marco Perego.

Jessica Chastain

Jessica Chastain și șeful brandului de modă, Moncler, Gian Luca Passi de Preposulo, și-au schimbat jurămintele la altar în 2017. Înainte de 40 de ani, actrița a fost o oponentă înflăcărată a căsătoriei. Ea și-a declarat sincer iubitului ei conceptele de viață. Totuși, după cum putem vedea, Gian Luca l-a influențat pe Chastain, iar actrița și-a reconsiderat părerile.

Helen Mirren

Actrița legendară, Helen Mirren, s-a căsătorit cu regizorul, Taylor Hackford, la 52 de ani. Celebritatea nu crede că este o vârstă extraordinară pentru a se căsători pentru prima dată. Potrivit ei, prea multe fete tinere au astăzi complexul unei prințese - de aceea se străduiesc să meargă la altar cât mai curând posibil și să sufere din cauza asta mai târziu. Astfel de decizii sunt luate cu înțelepciune la o vârstă mai matură.

Julianna Margulies

Vedeta serialului, The Good Wife, Julianna Margulies, și avocatul, Keith Lieberthal, au făcut schimb de verighete în 2007. Mireasa avea 41 de ani la acel moment și a spus anterior că a crescut într-o familie nu atât de plină, motiv pentru care ea nu a înțeles de multă vreme importanța unei căsătorii. Cu toate acestea, întâlnirea cu viitorul ei soț, care s-a dovedit a fi cu 6 ani mai tânăr decât ea, i-a oferit o perspectivă cu totul nouă.

Vanessa Paradis

Actrița nu fusese niciodată la altar înainte de vârsta de 45 de ani. Vanessa Paradis a trăit într-o căsătorie de drept comun cu Johnny Depp de aproximativ 15 ani și fanilor lor li s-a părut că această uniune este de neîntrerupt. Dar totuși, actorii s-au despărțit. În 2018, Paradis a îmbrăcat pentru prima dată o rochie de mireasă. Actualul ei partener este regizorul francez, Samuel Benchetrit.

Penelope Cruz

Actorii Penelope Cruz și Javier Bardem s-au căsătorit când aveau 36, respectiv 41 de ani. Până la căsătorie, aveau relații de câțiva ani, dar nu le-au comentat niciodată în presă și nici măcar nu le-au confirmat. De aceea, căsătoria actorilor a fost o mare surpriză pentru toată lumea.

Moștenirea pe care bascii au lăsat-o în America (pe lângă nume de familie)

 Amerikara noa ere nere borondatez / hemen mai bine pentru a crede… („Mă duc în America de bunăvoie / sperând să trăiesc mai bine decât aici”…)

Așa începe un cântec popular în euskera — limba bascilor — care descrie călătoria lungă pe care milioane dintre ei au făcut-o pentru a migra în țări din America în diferite etape ale ultimelor cinci secole în căutare de noi oportunități.

Această migrație a fost comună din multe țări de-a lungul istoriei. Dar poate cel mai frapant este că bascii, care sunt împărțiți între Comunitatea Autonomă a Țării Bascilor (sau Euskadi) și Navarra —în nordul Spaniei— și Iparralde —în sud-vestul Franței—, au lăsat o amprentă atât de notabilă. pe America fiind o populație care astăzi este de abia în jur de trei milioane de oameni.

Evident, nu poți compara un grup atât de mic cu milioanele de italieni care au migrat acolo și cu amprenta pe care au lăsat-o... dar, calitativ vorbind, bascii au lăsat o moștenire importantă”, spune Óscar Álvarez Gila, coordonatorul Bascilor. Curs postuniversitar pentru diaspora la Universitatea din Țara Bascilor.

Dar câți basci au reușit să migreze?

„Nu știm și nu vom ști niciodată”, răspunde el răspicat BBC Mundo. „În statistici nu exista nicio categorie „bască” care să îi clasifice [au fost înregistrați ca spanioli sau francezi], iar mulți dintre cei care au migrat în secolul al XIX-lea au făcut-o ilegal, trecând granița cu Franța și luând o barcă”.

Cu toate acestea, pe baza unor studii, mărturii și prezența actuală a descendenților, expertul citează Chile, Cuba, vestul Statelor Unite și Mexic drept destinațiile preferate ale acelor migranți basci; deși se pare ca au ajuns si in  Uruguay și mai ales in Argentina, unde se spune că aproximativ 10% din populația sa actuală are vreun strămoș basc.

Cu excepția celor care au fost exilați din motive politice după războiul civil spaniol din 1939, majoritatea bascilor care au călătorit în America în diferite etape în ultimele secole, au făcut acest lucru în căutarea oportunităților de muncă în țări cu economii în expansiune și politici de primire. pentru migranţii foarte favorabile de zeci de ani.

Era ceea ce se numea atunci ieșirea pentru a „se face Americani”.

„În unele dintre acele țări se plătea mai bine decât în ​​Țara Bascilor, așa că au călătorit pentru a-și îmbunătăți viața și a face capital cu ideea de a se întoarce convertiți în cineva, și de multe ori cu ideea de a ajuta fundații, școli.  Așa ar fi  devenit figuri recunoscute. De aici vine conceptul de „indiano”, spune Josu Ruiz de Gordejuela, istoric și autor al mai multor cărți despre basco-navareza în Mexic, pentru BBC Mundo.

La BBC Mundo, împreună cu experți, am compilat o mică parte din toată acea moștenire pe care diaspora bascilor a adus-o în America și care a rămas (sau a fost adaptată) până în zilele noastre.

Nume de familie

Poate, chiar dacă nici nu știi, în familia ta există rădăcini basce dacă numele tău este Iturbide (care înseamnă „calea fântânii” în bască), Elizondo („lângă biserică”), Ezeiza (din izei). ca „brad”), Bolívar (bolu și ibar, „câmpia morii”) și un lung etc. Potrivit experților, bascii au generat aproximativ 70.000 de nume de familie, dintre care aproximativ 35.000 rămân astăzi.

Prezența sa în America este pe cât de largă, pe atât de greu de investigat uneori. În primul rând, pentru că nu toate numele de familie sunt clar identificabile, deoarece nu au întotdeauna o scriere în bască; și în al doilea rând, pentru că multe nume de familie de origine bască s-au răspândit mai târziu în alte teritorii din apropiere.

„Cel mai emblematic caz este García, generat în regatul Pamplona și care înseamnă „tânăr”, dar care a fost ulterior dus în restul regatelor Spaniei. Din acest motiv, a avea astăzi un nume basc precum García nu înseamnă că sunteti de origine basca. Sunt ceea ce numim „nume de familie basce generalizate”,” spune Jorge Beramendi, istoric și membru al Fundației Vasco Argentina Juan de Garay, pentru BBC Mundo.

Acest grup a desfășurat o muncă meticuloasă de investigație examinând agendele telefonice, listele electorale și dicționarele argentiniene pentru a realiza cea mai mare colecție de nume de familie basce din țară — aproximativ 25.000 — și care poate fi consultată pe site-ul feriadellibrovasco.com

O altă dificultate în identificarea lor este că multe dintre aceste nume de familie au fost înregistrate diferit când au ajuns în America, din cauza asemănării dintre unele sunete (cum ar fi „s” și „z”; „b” și „v”, „c” și „ k" …), din cauza diferențelor dintre regulile ortografice ale bascăi cu principalele limbi ale țărilor în care oamenii au emigrat, precum și din cauza standardizării ulterioare a limbii în Euskadi și a adoptării de noi digrafe precum „tx „, pronunțat ca „ch” în spaniolă sau „tch” în franceză.

Toate acestea au dat naștere la faptul că astăzi există mai multe variante ale unui nume de familie, așa cum se întâmplă cu Etxeberria („casă nouă” în bască) și Echeverría, Echebarria, Etcheverry etc Tot cu Otxoa și Ochoa (care înseamnă „lup”, deși scris ca otsoa), Jauregi și Jáuregui („palat”), Intxaurrondo și Inchaurrondo („nuc”), Berasategi și Berazategui, Apodaka și Apodaca...

Nume geografice (și moștenirea figurilor istorice)

Datorită numărului mare de basci care au participat la primele expediții sosite în America din Spania, este obișnuit să-și găsească urmele în multe dintre numele pe care le-au ales pentru a boteza zonele sau orașele pe care le-au găsit în drum.

Așa a făcut Francisco de Ibarra când a numit o parte din nordul Mexicului Nueva Vizcaya, după provincia bascilor în care s-a născut. Deși numele și limitele sale nu sunt păstrate, capitala Durango continuă să existe —în omagiu unui alt oraș biscayan—, care astăzi prezidează statul mexican cu același nume.

Ibarra, în Ecuador, a fost fondată din ordinul bascului Miguel de Ibarra y Mallea și are un nume cu un alt Ibarra din Țara Bascilor. S-au pierdut și alte nume, precum Nuevo Bilbao din Chile, care în secolul al XIX-lea a fost redenumit Constitución, dar încă păstrează numele orașului basc, sediul Muzeului Guggenheim, pe stema sa.

Și deși nu a lăsat-o cu un nume basc, o singură informație servește la înțelegerea influenței enorme a acelui oraș din Argentina: a doua înființare a orașului Buenos Aires în 1580 — botezat atunci ca Ciudad de Trinidad — a fost realizată de către bascul Juan de Garay.

De asemenea, mexicanii găsesc basci cheie în istoria lor dacă trec prin Îngerul Independenței, unde se află rămășițele generalului navarrez Francisco Xavier Mina, care a luptat alături de insurgenți împotriva Spaniei. Alți eroi naționali precum Juan Aldama, Ignacio Allende sau Mariano Abasolo proveneau și ei din familii basce, deși s-au născut  în Noua Spanie.

Este același caz cu cel al lui Agustín de Iturbide, fiul unui basc și primul împărat al Mexicului care, conform istoricilor, s-a definit totuși drept un "vasco de cuatro costados".. El a fost cel care a adoptat steagul tricolor al primului guvern mexican cu verdele, alb și roșu în vigoare în prezent, precum și vulturul de pe nopal aflat pe stema.

Dar cel mai de seamă dintre moștenitorii basci ai independenței Americii a fost, fără îndoială, Simón Bolívar, un descendent de generația a cincea al unui rezident biscayan al municipiului Ziortza-Bolibar care a migrat în Venezuela la sfârșitul secolului al XVI-lea. În tinerețe, Eliberatorul însuși a călătorit în Euskadi pentru a-și redescoperi rădăcinile înainte de a deveni figura cheie în independența mai multor națiuni americane.

Tot în sfera culturală regăsim influențe basci. Sor Juana Inés de la Cruz, una dintre cele mai importante figuri literare din Noua Spanie, a fost fiica unui guipuzcoan și chiar a intercalat referiri la Țara Bascilor și mai multe versuri în bască în unele dintre operele ei.

Frontoane

Înainte ca fotbalul și baseballul să devină sporturi de masă în multe țări americane, pelota bască atragea deja mulțimi pe frontoanele unde a fost practicată de secole în diferitele sale forme.

Acest sport adus de migranți — și afacerea de pariuri care l-a însoțit — crea o adevărată furie pe continent, unde unii dintre cei mai buni pelotari basci (jucători de mingi) au călătorit pentru a juca în turnee masive.

Dacă în Mexic sau Statele Unite sportul rege pe fronton era jai-alai sau coș punta —jucat cu un coș de răchită—, în Argentina modalitatea care continuă să măture este paddle-tenis și pe clicheți pe teren închis (cu pereți pe ambele). laterale, spre deosebire de majoritatea frontoanelor din Țara Bascilor, care au doar un perete stâng).

"În Argentina, jocul cu mingea este un joc național în unele dintre modalitățile sale. Practic în toate orașele există frontoane unde s-a jucat dintotdeauna și se mai practică foarte mult. Este o moștenire foarte tangibilă a bascilor din zilele noastre. astăzi”, spune Pablo Ubierna, un istoric basco-argentinian, pentru BBC Mundo.

Numai în Mexico City au fost construite cel puțin cinci frontoane mari, unele dintre ele inaugurate de președintele vremii, Porfirio Díaz. Până și revoluționarul Pancho Villa era atât de îndrăgostit încât și-a construit un fronton pe hacienda unde a ajuns să se retragă în nordul țării.

Dar apariția mai multor sporturi, legalizarea jocurilor de noroc în alte domenii și modificările legilor cazinourilor au făcut ca frontoanele să-și piardă din splendoare în multe locuri. Anul trecut, de exemplu, SUA au închis ultimul din țară în Dania Beach, Florida. În 2017, Frontón México s-a redeschis în capitală după 20 de ani de inactivitate în încercarea de a reînvia tradiția

Gastronomie

Gastronomia basca, recunoscuta international si cu un numar mare de stele Michelin pe metru patrat in Euskadi, si-a pus amprenta si asupra Americii.

În vestul Statelor Unite, de exemplu, au devenit populare hotelurile în care ciobanii basci petreceau lunile de iarnă, mâncând toți împreună la mese lungi și, în general, cu un singur fel de mâncare în meniu care era așezat în centrul meselor de împărțit.

Odată ce migrația ciobanilor a dispărut și aceste unități au fost deschise publicului larg, acest stil deosebit de organizare a localului a rămas până astăzi în ceea ce se numește „stil acasă” sau „stil de familie” de a savura restaurantele basci din SUA.

În oferta actuală puteți găsi produse la fel de tipice precum fasolea și altele care nu sunt deosebit de populare în Țara Bascilor. Este cazul picon punch-ului, un cocktail foarte reprezentativ pentru migrația bascilor către SUA, pe bază de lichior de plante, apă carbogazoasa și grenadină, care, însă, este complet necunoscut în Euskadi.

Bucătăria bască a experimentat și variații în Mexic. În țări precum Chile se pregătesc câteva feluri de mâncare însoțite de un „sos basc”, deși în Euskadi nu există un astfel de concept. 

Iar în Argentina,  Locuitorii ei, iubitori declarați de carne, consideră restaurantele basce ca fiind specializate doar în pește... deși bucătăriile lor produc și pintxos delicioase (tapasuri mici străpunse cu o scobitoare) și fripturi de vită sau de vacă.

Companii si activitati economice

Populația basca migrantă a desfășurat diverse activități economice în America de la sosirea lor, deși în unele țări sunt amintite pentru unele dedicații specifice pe care le-au desfășurat, precum cea a păstorilor din SUA, brutarii în Mexic, lăptarii în Argentina 

Deja astăzi, poate că mulți oameni nu știu că unul dintre cele mai reprezentative mărci de bere din Mexic din restul lumii are ADN basc.

Da, grupul de producție Corona (sau Coronita, în Spania) a fost creat de Braulio Iriarte, un navarrez din Elizondo care a migrat în Mexic la o vârstă foarte fragedă.  Iriarte a trecut de la lucrul ca brutar la a avea propriile magazine, creând prima companie din țară care produce drojdie pentru pâine și fiind arhitectul uneia dintre cele mai populare companii de bere din lume. 

Astăzi, María Asunción Aramburuzabala - una dintre moștenitoarele imperiului și cu un bunic basc - este cea mai bogată femeie din Mexic, potrivit Forbes.

Dar există mai multe povești de succes în Mexic.

Ángel Urraza, un tânăr biscaian sosit cu puțin timp înainte de Revoluția mexicană, a prosperat până când a înființat Euzkadi, o companie de anvelope atât de emblematică pentru țară încât se face referire la ei chiar și în filmul James Bond Goldfinger, în timpul unei scene care se desfășoară în Mexic.

Centrele bascilor

În arhitectură, există numeroase construcții moștenite din diaspora bascilor.

Clădirea impunătoare a Colegio de las Vizcaínas din Mexico City a fost primul centru educațional secular pentru femei din America și singurul care a funcționat continuu în țară de când a fost fondat de basci în 1767.

Dar dacă există un loc care simbolizează prezența bascilor în străinătate, acesta este așa-numitele Euskal Etxeak sau centre basci, dintre care guvernul basc a numărat aproape 200 în lume. Dintre ei, aproape jumătate sunt în Argentina. Aceste centre s-au născut inițial ca un loc de primire și ajutor reciproc între bascii care au traversat oceanul cu zeci de ani în urmă. În prezent, ei încearcă să mențină vie identitatea socială și culturală bască, oferind cursuri de bască, discuții, concerte, cursuri de dans sau jocuri cu mingea, printre multe alte activități. 

„Dar suntem o comunitate care nu a rămas ancorată în folclor, dar este și foarte angajată în cauzele politice”, a declarat Arantxa Anitua, fostul președinte al Laurak Bat din Buenos Aires, pentru BBC Mundo. "Ne simțim basci, nu francezi sau spanioli; societatea argentiniană înțelege acest lucru perfect și are o imagine foarte apreciată despre noi. Dar, deși suntem foarte basci, suntem și profund argentinieni", spune actualul președinte al Federației Entităților Basco-Argentinei. cu pasiune.

Dacă în Boise —capitala statului Idaho și considerată epicentrul diasporei basce din SUA—, zeci de mii de oameni se adună la fiecare cinci ani într-un mare festival al culturii basce organizat în jurul blocului său basc (cartierul basc) și Muzeul Bascilor, în fiecare an în capitala Argentinei, mii de persoane merg pe Avenida de Mayo pentru a participa la marele eveniment „Buenos Aires sărbătorește Țara Bascilor”.

Aenne Burda, umila gospodină care a facut astfel incat compania falimentară a soțului ei să domine piața modei

Aenne Burda, născută Anna Magdalene Lemminger, a venit pe lume pe 28 iulie 1909, în orașul Offenburg, Germania. Tatăl său era conductor de locomotivă, iar mama ei era casnică. Prin urmare, familia a trăit destul de modest.

De la o vârstă fragedă, Aenne și-a dat seama că nu vrea să repete soarta mamei sale: nu-i plăcea ocupația de gospodină. Ea dorea ceva mai important și mai bun.

Anna îi plăcea să iasă în evidență de ceilalți. Când era tânără, avea o tunsoare „bob” îndrăzneață, în timp ce toate celelalte fete aveau împletituri. Cam în aceeași perioadă și-a schimbat numele în Aenne, după eroina cântecului ei preferat, Ännchen von Tharau.

După ce a absolvit școala de maici și a studiat la universitate, Aenne a început să lucreze ca casieră pentru o companie electrică. Într-o zi, un tânăr destul de drăguț a venit să-și plătească factura de electricitate: era Franz Burda. Deținea o mică tipografie. Tinerii s-au plăcut și un an mai târziu s-au căsătorit.

Timp de aproape 20 de ani, Aenne a jucat cu sârguință rolul unei soții și mame exemplare. Ea a avut grijă de casă și a născut 3 fii: Franz, Frieder și Hubert. Afacerea cu edituri a soțului ei mergea bine și se putea spune ca ea „trasese lozul cel mare”. Cu toate acestea, Aenne a simțit că ceva ii lipsește, natura ei activă și creativă a vrut să schimbe lucrurile.

Uneori, destinul poate fi foarte amuzant și ne împlinește visele într-un mod foarte original. S-a dovedit că, de mulți ani, soțul ei finanțase un editorial neprofitabil, Elfi-Moden, care era deținut de Elfriede Breuer, o fostă secretară cu care a avut o aventură. Aenne avea 40 de ani când a aflat despre infidelitatea soțului ei.

Cu toate acestea, după ce a descoperit că fosta secretară a soțului ei a dat naștere unei fetite, fiica lui nelegitima, Aenne nu a cerut divorțul, ci și-a forțat soțul să refuze să finanțeze Elfi-Moden și i-a cerut sprijinul pentru înregistrarea editorialului pe numele ei.

În 1949, a devenit șefa editurii, care avea la acea vreme 48 de angajați. Curând a lansat revista de modă Favorit, care incepand cu anul 1950 se numeste Burda Moden. Aenne și-a păstrat căsnicia, dar după acest eveniment, soții au continuat să aibă o relație exclusiv de afaceri. În plus, a angajat asistente care să-o ajute la treburile casnice și să aibă grijă de copii.

Bineînțeles, nu a fost ușor să începi o nouă viață la 40 de ani, mai ales că Aenne nu știa nici să coase si nici sa publice o revista. In schimb, știa perfect ce își dorește: să fie autosuficientă, de succes și să ajute alte femei să arate moderne și stilate.

Noua proprietara al companiei s-a cufundat complet în munca ei. A căutat croitori și fotografi și ea însăși a ales cele mai bune modele și fotografi. În paralel, Aenne a studiat Industria Editorială, a dezvoltat un nou design pentru revista ei de modă și a cunoscut designeri. Ea a petrecut 10 până la 12 ore la birou.

Cea mai inovatoare idee a ei au fost foile de tipar care faceau parte din revista inca din 1952. Cu acestea, oamenii puteau coase haine modelate cu propriile mâini, haine pe care modelele le arătau pe podiumuri. În timp ce hainele din alte reviste au rămas inaccesibile pentru majoritatea cititorilor, Aenne a reușit să creeze o publicație care a permis unui număr mare de femei să se îmbrace elegant și cu gust, fără a cheltui o sumă mare de bani..

Ideea lui Aenne a funcționat 100%, pentru că știa exact de ce au nevoie femeile. Pe vremea aceea, erau puține haine gata făcute, iar ceea ce se vindea era foarte scump. In acelasi timp, materialul era mai accesibil și multe știau să coasă. Deloc surprinzător, Burda Moden a început în curând să fie vânduta nu numai în Germania, ci și în multe alte țări.

Până în 1961, revista sa a devenit cea mai importanta revista de modă din lume, cu un tiraj de 1,2 milioane de exemplare. Aenne a cucerit literalmente planeta și a devenit regina modei.

După moartea soțului ei, Aenne a cucerit o altă înălțime de neatins: în 1987, Burda Moden a devenit prima revistă occidentală vandută în Uniunea Sovietică. Așa că a reușit să ștergă nu doar granițele culturale, ci și pe cele politice.

La 77 de ani, Aenne Burda a susținut o prezentare pentru revista ei și o prezentare de modă la Casa Sindicatelor din Moscova. A fost o adevărată revoluție culturală. Fiecare femeie invitată a primit o pungă cadou cu o frază scrisă: „Moda nu cunoaște granițe”. În plus, în interior se afla ultimul numar al revistei și o trusă cosmetică nemaivăzută până atunci.

Aenne și-a condus imperiul timp de 45 de ani și, în fiecare lună, s-a adresat cititorilor din paginile revistei sub forma unei scrisori. Când a împlinit 85 de ani, a transferat afacerea celor 3 copii ai săi. Cu toate acestea, Frieder și Franz și-au vândut acțiunile fratelui lor, Hubert Burda, care a luat decizia de a prelua toata afacerea

În timpul pensionării ei bine meritate, Aenne a decis în cele din urmă să-și urmeze hobby-ul și s-a apucat de pictura în ulei. În plus, din tinerețe a fost o mare fană a mașinilor sport de lux și a continuat să-și completeze colecția cu exemple noi.

Aenne Burda a fondat și multe organizații caritabile. Ea a contribuit la dezvoltarea culturii și a artei, a îngrijit bătrânii și a sprijinit oamenii nevoiași din orașul ei natal, Offenburg.

Legendara femeie a murit în 2005, la vârsta de 96 de ani. Dar afacerea ei continuă: si astăzi, revista se numește Burda Style și este publicată în 17 limbi în peste 100 de țări..

În 2018, în onoarea aniversării a 110 de ani a lui Aenne, postul de televiziune german ARD a lansat în premieră un film în două părți. Aceasta spune povestea de succes a acestei femei incredibil de energice și talentate, care a reușit să creeze un miracol economic cu propriile mâini.